Piatra Taieturii

Un percorso ciclabile con partenza da Panaci, Suceava, Romania.

Panoramica

Su questo percorso

0

Punctul de intrare în traseu îl reprezintă centrul comunei Panaci, în fața Primăriei. De aici urmăm drumul din stânga ce duce la Mănăstirea Piatra Tăieturii. La început drumul este betonat și urmează Valea Chirileni, cu gospodării de o parte și de alta a acesteia. După ce se termină porțiunea betonată, drumul mai continuă să urce câteva sute de metri pe firul văii, după care urcă abrupt pe versantul din dreapta sensului de urcare. Din acest punct urcușul devine susținut și se continuă pe câteva sute de metri. Dacă nu aveți o formă fizică excelentă, este posibil ca să fiți nevoiți să parcurgeți această porțiuni pe lângă bicicletă, însă efortul va fi răsplătit pe deplin cu o panoramă excelentă asupra bazinetului Panaci - Șaru Dornei. restul traseului continuă mai mult pe curba de nivel până sub mănăstire, doar ultima parte fiind puțin mai solicitantă. Când ați ajuns în dreptul mănăstirii, veți întâlni o troiță mare pe partea dreapta, iar la o sută de metri de aceasta, o intersecție. Pentru a urma traseul spre Cozănești trebuie să faceți stânga, iar pentru o scurtă vizită la mănăstire, urmați drumul din dreapta pentru încă o sută de metri. Revenind la traseul spre Cozănești, acesta urmează în prima porțiune traseul turistic bandă roșie pe care l-am întâlnit în intersecție, iar mai apoi îl va părăsi într-o intersecție în care drumul principal deviază către dreapta, în timp ce marcajul turistic urcă abrupt tot înainte (pentru cei temerari, puteți urma și marcajul bandă roșie, însă acest traseu este afectat de expoatările forestiere din zonă). De aici drumul urcă ușor câteva sute de metri, după care va coborâ în mare parte până la următoarea intersecție. Aici întâlnim din nou banda roșie ce vine din stânga, iar câteva sute de metri mai jos veți întâlni o intersecție cu patru direcții. De aici urmați drumul din stânga ce vă va duce în Cozănești după o coborâre lungă, dar deosebit de frumoasă.

-:--
Durata
24,2 km
Distanza
595 m
Salita
713 m
Discesa
---
Velocità media
---
Altitudine max.
Bogdan Papuc
Bogdan Papuc

creato 13 anni fa fa

Continua con Bikemap

Usa, modifica o scarica questo percorso ciclabile

Vuoi percorrere Piatra Taieturii o personalizzarlo per il tuo viaggio? Ecco cosa puoi fare con questo percorso su Bikemap:

Funzionalità gratuite

Funzionalità Premium

Prova gratuita di 3 giorni o pagamento una tantum. Scopri di più su Bikemap Premium.

  • Naviga questo percorso su iOS e Android
  • Esporta un file GPX / KML di questo percorso
  • Crea la tua stampa personalizzata (provala gratis)
  • Scarica questo percorso per la navigazione offline

Scopri altre funzionalità Premium.

Ottieni Bikemap Premium

Dalla nostra community

Panaci: Altri percorsi popolari che iniziano qui

Aprila nell’app