Ruta Stefanesti (Bt) Cicloturism
Un percorso ciclabile con partenza da Ștefănești, distretto di Botoșani, Romania.
Panoramica
Su questo percorso
Traseul este considerat unul ușor ca dificultate, cu o lungime de 20 km. Traseul pleacă din centrul orașului Ștefănești spre Stânca - urmărește strada principală, stradă ce amintește de prezența evreilor prin arhitectura specifică a caselor. Se vizitează Biserica Sf. Cuvioasa Paraschiva (1640), monument istoric de interes loc. Următorul obiectiv este cimitirul evreiesc - aflat în Ștefănești Sat. Din acest punct se merge pe ulițele orașului Ștefănești, admirând casele îngrijite, salba de flori de liliac prezente pe tot parcursul nostru prin micuțul oraș. Părăsim orașul spre Trușești ca apoi să facem stânga pe un drum agricol spre Bobulești. Traversăm drumul agricol, admirând culturile agricole diverse. Ajungem în satul Bobulești unde admirăm contrastul puternic din centrul satului între elementele de noutate (parcul) și casele delăsate (casa de cultură), traversăm râul Bașeu îndreptându-se spre valea Prutului. Vom merge câțiva km pe drumuri de exploatare agricolă și inclusiv pe marginea lizierei de pădure până când intrăm în satul Bădiuți iar apoi înapoi în orașul Ștefănești unde vizităm și casa memorială Ștefan Luchian.
- -:--
- Durata
- 18,8 km
- Distanza
- 134 m
- Salita
- 133 m
- Discesa
- ---
- Velocità media
- 142 m
- Altitudine max.
Continua con Bikemap
Usa, modifica o scarica questo percorso ciclabile
Vuoi percorrere Ruta Stefanesti (Bt) Cicloturism o personalizzarlo per il tuo viaggio? Ecco cosa puoi fare con questo percorso su Bikemap:
Funzionalità gratuite
- Salva questo percorso tra i preferiti o in una raccolta
- Copia e pianifica la tua versione di questo percorso
- Sincronizza il tuo percorso con Garmin o Wahoo
Funzionalità Premium
Prova gratuita di 3 giorni o pagamento una tantum. Scopri di più su Bikemap Premium.
- Naviga questo percorso su iOS e Android
- Esporta un file GPX / KML di questo percorso
- Crea la tua stampa personalizzata (provala gratis)
- Scarica questo percorso per la navigazione offline
Scopri altre funzionalità Premium.
Ottieni Bikemap PremiumDalla nostra community
Ștefănești: Altri percorsi popolari che iniziano qui
- ziua 2 - stefanesti - radautii prut
- Distanza
- 69,1 km
- Salita
- 415 m
- Discesa
- 374 m
- Posizione
- Ștefănești, distretto di Botoșani, Romania
- Traseu Stânca Costești- Sculeni _Cicloturism
- Distanza
- 167,8 km
- Salita
- 1.377 m
- Discesa
- 1.429 m
- Posizione
- Ștefănești, distretto di Botoșani, Romania
- Strada Elanului 1, Bădiuți to Strada Ştefan Luchian 66, Ștefănești
- Distanza
- 4,9 km
- Salita
- 20 m
- Discesa
- 13 m
- Posizione
- Ștefănești, distretto di Botoșani, Romania
- Ruta Stefanesti (Bt) Cicloturism
- Distanza
- 18,8 km
- Salita
- 134 m
- Discesa
- 133 m
- Posizione
- Ștefănești, distretto di Botoșani, Romania
- Stanca - Bielce
- Distanza
- 63,7 km
- Salita
- 619 m
- Discesa
- 570 m
- Posizione
- Ștefănești, distretto di Botoșani, Romania
- Turul Romaniei
- Distanza
- 2.746,4 km
- Salita
- 2.011 m
- Discesa
- 2.012 m
- Posizione
- Ștefănești, distretto di Botoșani, Romania
- Stefanesti-Dangeni-velo-circuit02
- Distanza
- 58 km
- Salita
- 585 m
- Discesa
- 587 m
- Posizione
- Ștefănești, distretto di Botoșani, Romania
- Strada Ştefan Luchian 64, Ștefănești to Strada Ştefan Luchian 64, Ștefănești
- Distanza
- 5,4 km
- Salita
- 6 m
- Discesa
- 7 m
- Posizione
- Ștefănești, distretto di Botoșani, Romania
Aprila nell’app