Creasta Latoriţei : Şaua Ştefanu - Valea Măceşului

Un percorso ciclabile con partenza da Petrila, distretto di Hunedoara, Romania.

Panoramica

Su questo percorso

Probabil cel mai lung şi mai frumos drum de creastă biciclabil din România.

Începi în Şaua Ştefanu, laşi crestele semeţe ale Parângului în spate, admiri peisajele în continuă schimbare din golul alpin pe un drum pietruit în stare bună, treci pe sub două vârfuri de peste 2000 de metri, apoi cobori spre pădurea de brazi, unde drumul devine de pământ. După vreo 750 de metri de coborâre, ajungi şi la pădurile de fag, apoi la încântătoarele fânaţe şi sălaşe de vară ale oamenilor din zonă, tot cu privelişti panoramice spre văile învecinate. Drumul devine înierbat, urci un pic, apoi vine marea coborâre finală, vreo 500 de metri de coborâre în 5 kilometri pe un drum de pământ şi iarbă.  Traseul e făcubil cu orice mountain bike, recomandabil totuşi furcă cu suspensie. Durata: la un ritm lejer, cu poze, prânz, gustare, mers pe lângă bicicletă pe urcări, 2 pene: circa 9 ore. Se poate şi în jumătate din timpul ăsta dacă eşti mai hotărât.  Apă se găseşte pe drum la Canton / adăpostul turistic (unde se bifurcă în dreapta coborârea spre Ciungetu), apoi la încă vreo 3-4km după canton este pe stânga un izvor minunat cu cruce şi chioşc de luat masa. Dacă îl faci ca circuit, cu acces în Şaua Ştefanu pe la Voineasa - lacul Vidra - Transalpina, se mai adaugă cam 1700 de metri la urcare, un total de aproximativ 2400 m de urcare pe întreg traseul.  Dacă nu eşti aşa de în formă şi n-ai şofer să de urce până în Şaua Ştefanu, poţi să urci până în curmătura Vidruţei, de unde apuci pe drumul forestier care urcă până sub vf. Fratoşteanu, unde întâlneşti drumul de creastă. Apoi poţi să faci traseul ca circuit stânga sau dreapta. Aşa mai scuteşti câteva sute de metri de urcare, ajungi sub 2000. (cloned from route 2774533)
-:--
Durata
47,6 km
Distanza
519 m
Salita
1.850 m
Discesa
---
Velocità media
---
Altitudine max.
dedex

creato 10 anni fa

Continua con Bikemap

Usa, modifica o scarica questo percorso ciclabile

Vuoi percorrere Creasta Latoriţei : Şaua Ştefanu - Valea Măceşului o personalizzarlo per il tuo viaggio? Ecco cosa puoi fare con questo percorso su Bikemap:

Funzionalità gratuite

Funzionalità Premium

Prova gratuita di 3 giorni o pagamento una tantum. Scopri di più su Bikemap Premium.

  • Naviga questo percorso su iOS e Android
  • Esporta un file GPX / KML di questo percorso
  • Crea la tua stampa personalizzata (provala gratis)
  • Scarica questo percorso per la navigazione offline

Scopri altre funzionalità Premium.

Ottieni Bikemap Premium

Dalla nostra community

Petrila: Altri percorsi popolari che iniziano qui

Aprila nell’app