Palatul Brâncovenesc de la Potlogi
Un percorso ciclabile con partenza da Potlogi, Judeţul Dâmboviţa, Romania.
Panoramica
Su questo percorso
Potlogi a fost primul construit de Constantin Brâncoveanu din seria celor patru destinate fiilor săi. "Aceste case din temelia lor sunt înălţate de luminatul domn Io Constantin Basarab Voevod fiului său Constantin Brâncoveanul, începându-le şi sfârşindu-le la leat 7206 (1698) şi la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanul", scrie în pisania de la intrare.
Palatul a fost dat în folosinţă în 1699, anul în care Constantin Brâncoveanu a devenit primul domnitor numit pe viaţă de către turci. Palatul a fost construit într-un loc strategic, la întretăierea drumurilor dintre Bucureşti şi vechea capitală Târgovişte.
După uciderea lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, la Istanbul, în ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august 1714), turcii au devastat palatul, căutând aurul şi comorile lui ’Altan bey’ – prinţul aurului, aşa cum îl numeau ei pe Constantin Brâncoveanu.
În 1791, stăpân peste întreaga moşie şi palat a ajuns nepotul lui Constantin Brîncoveanu, Manolache Brâncoveanu. După stingerea acestora, în posesia moşiei a intrat familia Bibescu. Palatul a fost devastat însă de localnici şi de către cei care au trecut pe aici. O încercare de restaurare au avut-o armatele ruseşti, care în 1848 şi-au stabilit cartierul general la Potlogi, unde au efectuat şi unele reparaţii la palat.
La începutul secolului XX, Palatul Brâncovenesc devenise o ruină, păstrând doar o parte din zidurile înconjurătoare ale incintei. În 1954 au început lucrări de renovare a clădirii, care au fost însă sistate în 1979, după o vizită inopinată a Elenei Ceauşescu.
După 1989, Palatul de la Potlogi, la fel ca şi cel de la Mogoşoaia, s-a aflat în subordinea Ministerului Culturii, care nu a acordat prea mare interes clădirii.
Palatul nu numai că a fost reabilitat, ci şi mobilat. Astfel, aici pot fi văzute obiecte autentice din patrimoniul Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească, dar şi obiecte noi, precum baldachinul din dormitorul domnitorului.
- -:--
- Durata
- 39 km
- Distanza
- 4 m
- Salita
- 47 m
- Discesa
- ---
- Velocità media
- ---
- Altitudine max.
Continua con Bikemap
Usa, modifica o scarica questo percorso ciclabile
Vuoi percorrere Palatul Brâncovenesc de la Potlogi o personalizzarlo per il tuo viaggio? Ecco cosa puoi fare con questo percorso su Bikemap:
Funzionalità gratuite
- Salva questo percorso tra i preferiti o in una raccolta
- Copia e pianifica la tua versione di questo percorso
- Sincronizza il tuo percorso con Garmin o Wahoo
Funzionalità Premium
Prova gratuita di 3 giorni o pagamento una tantum. Scopri di più su Bikemap Premium.
- Naviga questo percorso su iOS e Android
- Esporta un file GPX / KML di questo percorso
- Crea la tua stampa personalizzata (provala gratis)
- Scarica questo percorso per la navigazione offline
Scopri altre funzionalità Premium.
Ottieni Bikemap PremiumDalla nostra community
Potlogi: Altri percorsi popolari che iniziano qui
- Strada Olteni 52, Potlogi to Strada Crovu 3, Potlogi
- Distanza
- 63,5 km
- Salita
- 41 m
- Discesa
- 42 m
- Posizione
- Potlogi, Judeţul Dâmboviţa, Romania
- Șoseaua Crovu, Potlogi to Strada Ghinești, Potlogi
- Distanza
- 18 km
- Salita
- 358 m
- Discesa
- 358 m
- Posizione
- Potlogi, Judeţul Dâmboviţa, Romania
- Potlogi MTB 3-06-2022
- Distanza
- 19,7 km
- Salita
- 13 m
- Discesa
- 13 m
- Posizione
- Potlogi, Judeţul Dâmboviţa, Romania
- Potlogi MTB 4-06-2022
- Distanza
- 19,7 km
- Salita
- 13 m
- Discesa
- 13 m
- Posizione
- Potlogi, Judeţul Dâmboviţa, Romania
- Șoseaua Crovu, Potlogi to Strada Ghinești, Potlogi
- Distanza
- 17,9 km
- Salita
- 355 m
- Discesa
- 358 m
- Posizione
- Potlogi, Judeţul Dâmboviţa, Romania
- Iubim Dambovita MTB Potlogi
- Distanza
- 20 km
- Salita
- 83 m
- Discesa
- 82 m
- Posizione
- Potlogi, Judeţul Dâmboviţa, Romania
- Strada Olteni 52, Potlogi to Strada Olteni 52, Potlogi
- Distanza
- 82,2 km
- Salita
- 81 m
- Discesa
- 83 m
- Posizione
- Potlogi, Judeţul Dâmboviţa, Romania
- Potlogi - Bolintin-Vale
- Distanza
- 20,5 km
- Salita
- 11 m
- Discesa
- 36 m
- Posizione
- Potlogi, Judeţul Dâmboviţa, Romania
Aprila nell’app