Traseu cu dificultate crescută, ce parcurge aproape întreg Podișul Mehedinți, atât pe asfalt, cât și pe off-road. După o primă porțiune pe Drumul Național ce leagă Severinul de Târgu Jiu, se intră în bazinul hidrografic al Coșuștei, cel mai lung râu ce străbate podișul. Se urmează cursul acestuia până la Nadanova, străbătându-se un defileu îngust foarte spectaculos. Lunga întoarcere de la Nadanova se face trecând prin satele Balta și Cireșu, între acestea putând fi observate alte forme ale reliefului carstic mehedințean. În final, se ajunge pe vârful Matorăț, un bunt punct de belvedere asupra Severinului, până la care ne mai rămân de parcurs circa 15km.