2. Satele din nordul munților Apuseni
Eine Fahrradroute, die in Beliş, Judeţul Cluj, Romania beginnt.
Übersicht
Über diese Route
Obiective: Satul Dealu Botii, Lacul Fântânele, satul Sâncraiul, Cascada Răchițele
A doua rută se concentrează pe mediul rural al Apusenilor și vă va duce în multe locuri unde timpul parcă stă în loc. Obiectivele nu sunt la fel de spectaculoase, totul fiind acum mai relaxant. În schimb, drumul este în stare bună și cu multe curbe, pe motocicletă fiind un deliciu.
Și acum este necesară parcurgerea drumului asfaltat până înainte de Răchițele, până unde indicatorul spre Dealul Botii schimbă direcția. Urcarea este hotărâtă și în mai puțin de 5 km primele case din sat apar. Orizontul se lărgește și cel mai bun loc de a admira peisajul rural și lacul este chiar pe marginea drumului, într-o parcare mare. Așezarea se întinde până la lac și, datorită poziționării ei și a peisajului, a devenit foarte căutată.
Beliș și Râșca sunt următoarele comune străbătute (pe DC 121, respectiv DJ 103K), ambele având drumuri înguste și șerpuite înainte de limitele lor. Apoi este străbătută Valea Fericirii (DJ 103L) spre Mănăstireni și în final spre Călata (DJ 108C). Nu ezitați să opriți în locurile care vă plac sau să faceți o scurtă plimbare pe jos. O să fie mulți localnici care vând produse din recolta proprie pe marginea drumului. Această regiune este cunoscută pentru culturile de cartofi, care au un gust deosebit.
Ultimul dintre satele propuse pentru o vizită este Sâncraiu și am păstrat ce e mai frumos pentru final. Acest sat este un exemplu despre cum dezvoltarea turismului poate face dintr-un sat obișnuit, unul vizitat de aproape 10.000 de oameni anual. Totul a pornit de la o tabără de dansuri populare tradițional maghiare, care a fost un succes pentru străini. Administrația locală a văzut potențialul turismului și, cu pași mici, a reușit să aducă satul la statutul de acum. Având o populație majoritar maghiară, recomandăm să încercați și mâncarea de aici.
Ultima parte a traseului cuprinde ruta cunoscută de acces spre Smida (DJ 108C), prin Răchițele. Ultima oprire poate fii făcută la arhicunoscuta cascada Vălul Miresei, din Răchițele. Drumul de acces până la căderea de apă este neasfaltat.
Satele din nordul munților Apuseni

- -:--
- Dauer
- 95,2 km
- Distanz
- 1.497 m
- Aufstieg
- 1.496 m
- Abstieg
- ---
- Ø-Tempo
- ---
- Ø-Tempo
Fotos von der Route
Routenqualität
Wegtypen und Untergründe entlang der Route
Wegtypen
Vielbefahrene Straße
74,8 km
(79 %)
Straße
14,7 km
(15 %)
Untergründe
Befestigt
88,4 km
(93 %)
Unbefestigt
5,1 km
(5 %)
Asphalt
88,4 km
(93 %)
Schotter
4,3 km
(5 %)
Highlights der Route
POIs entlang der Route
Interessanter Ort nach 6,4 km
Cavernament
Interessanter Ort nach 11,6 km
Cascada Vălul Miresei
Interessanter Ort nach 22,7 km
Satul Dealul Botii
Interessanter Ort nach 25,7 km
Lacul Fântânele
Weiter mit Bikemap
Diese Radroute verwenden, bearbeiten oder herunterladen
Du möchtest 2. Satele din nordul munților Apuseni fahren oder sie für deine eigene Reise anpassen? Folgendes kannst du mit dieser Bikemap-Route machen:
Gratis Funktionen
- Speichere diese Route als Favorit oder in einer Sammlung
- Kopiere & plane deine eigene Version dieser Route
- Synchronisiere deine Route mit Garmin oder Wahoo
Premium-Funktionen
Kostenlose Testversion für 3 Tage oder einmalige Zahlung. Mehr über Bikemap Premium.
- Navigiere diese Route auf iOS & Android
- Exportiere eine GPX / KML-Datei dieser Route
- Erstelle deinen individuellen Ausdruck (Jetzt kostenlos ausprobieren)
- Lade diese Route für die Offline-Navigation herunter
Entdecke weitere Premium-Funktionen.
Bikemap Premium aktivierenVon unserer Community
Beliş: Andere beliebte Routen, die hier beginnen
- 19. Pădurea de brad după Ic-Ponor
- Distanz
- 7,1 km
- Aufstieg
- 220 m
- Abstieg
- 173 m
- Standort
- Beliş, Kreis Klausenburg, Rumänien
- 21. Poienița plantelor carnivore
- Distanz
- 4,7 km
- Aufstieg
- 137 m
- Abstieg
- 137 m
- Standort
- Beliş, Kreis Klausenburg, Rumänien
- Black Sheep Camp Poiana Horea - Valea Garjoabei - Poiana La Calu Mort - Muste - Poiana Horea - Black Sheep Camp
- Distanz
- 13,8 km
- Aufstieg
- 423 m
- Abstieg
- 423 m
- Standort
- Beliş, Kreis Klausenburg, Rumänien
- belis mm retur
- Distanz
- 27,1 km
- Aufstieg
- 575 m
- Abstieg
- 564 m
- Standort
- Beliş, Kreis Klausenburg, Rumänien
- Belis - Poian lui Iovan pe creasta - retur pe paraul Racatau
- Distanz
- 42,6 km
- Aufstieg
- 828 m
- Abstieg
- 823 m
- Standort
- Beliş, Kreis Klausenburg, Rumänien
- 8. Pe platoul Cârligate
- Distanz
- 47,8 km
- Aufstieg
- 1.001 m
- Abstieg
- 998 m
- Standort
- Beliş, Kreis Klausenburg, Rumänien
- 16. Circuitul Cetățile Ponorului (Padiș)
- Distanz
- 16,7 km
- Aufstieg
- 652 m
- Abstieg
- 367 m
- Standort
- Beliş, Kreis Klausenburg, Rumänien
- 17. Coada lacului Fântânele
- Distanz
- 2,8 km
- Aufstieg
- 35 m
- Abstieg
- 55 m
- Standort
- Beliş, Kreis Klausenburg, Rumänien
In der App öffnen