Ruta Stefanesti (Bt) Cicloturism
Un itinéraire vélo au départ de Ștefănești, Botoșani, Roumanie.
Vue d'ensemble
À propos du circuit
Traseul este considerat unul ușor ca dificultate, cu o lungime de 20 km. Traseul pleacă din centrul orașului Ștefănești spre Stânca - urmărește strada principală, stradă ce amintește de prezența evreilor prin arhitectura specifică a caselor. Se vizitează Biserica Sf. Cuvioasa Paraschiva (1640), monument istoric de interes loc. Următorul obiectiv este cimitirul evreiesc - aflat în Ștefănești Sat. Din acest punct se merge pe ulițele orașului Ștefănești, admirând casele îngrijite, salba de flori de liliac prezente pe tot parcursul nostru prin micuțul oraș. Părăsim orașul spre Trușești ca apoi să facem stânga pe un drum agricol spre Bobulești. Traversăm drumul agricol, admirând culturile agricole diverse. Ajungem în satul Bobulești unde admirăm contrastul puternic din centrul satului între elementele de noutate (parcul) și casele delăsate (casa de cultură), traversăm râul Bașeu îndreptându-se spre valea Prutului. Vom merge câțiva km pe drumuri de exploatare agricolă și inclusiv pe marginea lizierei de pădure până când intrăm în satul Bădiuți iar apoi înapoi în orașul Ștefănești unde vizităm și casa memorială Ștefan Luchian.
- -:--
- Durée
- 18,8 km
- Distance
- 134 m
- Montée
- 133 m
- Descente
- ---
- Vit. moyenne
- 142 m
- Altitude max.
Continuer avec Bikemap
Utilise, modifie ou télécharge cet itinéraire vélo
Tu veux parcourir Ruta Stefanesti (Bt) Cicloturism ou l’adapter à ton propre voyage ? Voici ce que tu peux faire avec cet itinéraire Bikemap :
Fonctionnalités gratuites
- Enregistre cet itinéraire comme favori ou dans une collection
- Copie et planifie ta propre version de cet itinéraire
- Synchronise ton itinéraire avec Garmin ou Wahoo
Fonctionnalités Premium
Essai gratuit de 3 jours, ou paiement unique. En savoir plus sur Bikemap Premium.
- Navigue sur cet itinéraire sur iOS et Android
- Exporter un fichier GPX / KML de cet itinéraire
- Crée ton impression personnalisée (essaie-la gratuitement)
- Télécharge cet itinéraire pour la navigation hors ligne
Découvre plus de fonctionnalités Premium.
Obtiens Bikemap PremiumDe notre communauté
Ștefănești : Autres itinéraires populaires qui commencent ici
- Dzień 14 - Bilicenii Vechi
- Distance
- 94,4 km
- Montée
- 621 m
- Descente
- 554 m
- Emplacement
- Ștefănești, Botoșani, Roumanie
- Traseu Stânca Costești- Sculeni _Cicloturism
- Distance
- 167,8 km
- Montée
- 1 377 m
- Descente
- 1 429 m
- Emplacement
- Ștefănești, Botoșani, Roumanie
- Stefanesti-Dangeni-velo-circuit02
- Distance
- 58 km
- Montée
- 585 m
- Descente
- 587 m
- Emplacement
- Ștefănești, Botoșani, Roumanie
- Ștefănești to Ștefănești
- Distance
- 6,7 km
- Montée
- 26 m
- Descente
- 64 m
- Emplacement
- Ștefănești, Botoșani, Roumanie
- ziua 2 - stefanesti - radautii prut
- Distance
- 69,1 km
- Montée
- 415 m
- Descente
- 374 m
- Emplacement
- Ștefănești, Botoșani, Roumanie
- Strada Elanului 1, Bădiuți to Strada Ştefan Luchian 66, Ștefănești
- Distance
- 4,9 km
- Montée
- 20 m
- Descente
- 13 m
- Emplacement
- Ștefănești, Botoșani, Roumanie
- Stanca - Bielce
- Distance
- 63,7 km
- Montée
- 619 m
- Descente
- 570 m
- Emplacement
- Ștefănești, Botoșani, Roumanie
- Ruta Stefanesti (Bt) Cicloturism
- Distance
- 18,8 km
- Montée
- 134 m
- Descente
- 133 m
- Emplacement
- Ștefănești, Botoșani, Roumanie
Ouvre-la dans l’app