Vulcanul stins, Şumigu

Un itinéraire vélo au départ de Birda, Judeţul Timiş, Romania.

Vue d'ensemble

À propos du circuit

2

Regotrans:

Timisoara-Resita: 7:35-8:26

Banatul de câmpie, loc liniştit cu ogoare care au cel mai bun sol din ţară, cernoziomul, pare netulburat în veşnicia lui, dar în adâncurile lui se macină mlaştini şi vulcani care odată dădeau de lucru pământului prin munci care au modelat actuala structură a scoarţei. Despre toate, asemeni oricărei frumoase poveşti, există legende. Un astfel de loc este Dealul Şumigului de la Semlacu Mare (lângă oraşul Gătaia), care a avut perioada lui de glorie şi care acum apare ca o gâlmă de pământ ridicat, înverzit primăvara, dar spre care localnicii bătrâni privesc cu teamă, pentru că nu se ştie niciodată când „uriaşul” se poate trezi.

În veacul al XIII-lea, pentru apărarea Banatului de năvălirile tătare, regele Bela al IV-lea al Ungariei a ridicat mai multe cetăţi, printre care şi cetatea Somlyo-Selacu Mare, care avea importanţă strategică deosebită „întrucât era ridicată pe Dealul Şumig (205 metri altitudine) şi domina astfel teritoriul din jur până la Vârşeţ”, susţin istoricii medievalişti. 

Una dintre cele mai frumoase legende despre Dealul Şumigului povesteşte despre „iarba fierului” care ar creşte aici, dar care nu s-ar vedea decât în noaptea de Sânziene.

=================================

DE RETINUT:

SEGMENTELE de drum:

Rovinita Mare - Percosova = macadam

Şoşdea- Tormac = mcadam + balast + pamant (Am trecut greu cu trekkinul, fiind noroiul uscat).

Restul drumului este din asfalt.

 

-:--
Durée
88,4 km
Distance
172 m
Montée
197 m
Descente
---
Vit. moyenne
---
Altitude max.
GHEORGHIU VALENTIN
GHEORGHIU VALENTIN

créé il y a il y a 6 ans

Photos de l’itinéraire

Photo 1 de l’itinéraire Bikemap « Vulcanul stins, Şumigu »Photo 2 de l’itinéraire Bikemap « Vulcanul stins, Şumigu »

Qualité de l’itinéraire

Types de voies et surfaces le long de l’itinéraire

Points forts de l’itinéraire

Points d’intérêt le long de l’itinéraire

  1. Photo après 26,4 km

    Dealul Sumigu

  2. Point d'intérêt après 45,9 km

    Magazin alimentar

  3. Point d'intérêt après 53,2 km

    Terasa

  4. Point d'intérêt après 69,6 km

    Terasa

  5. Point d'intérêt après 81,8 km

    Terasa

Continuer avec Bikemap

Utilise, modifie ou télécharge cet itinéraire vélo

Tu veux parcourir Vulcanul stins, Şumigu ou l’adapter à ton propre voyage ? Voici ce que tu peux faire avec cet itinéraire Bikemap :

Fonctionnalités gratuites

Fonctionnalités Premium

Essai gratuit de 3 jours, ou paiement unique. En savoir plus sur Bikemap Premium.

  • Navigue sur cet itinéraire sur iOS et Android
  • Exporter un fichier GPX / KML de cet itinéraire
  • Crée ton impression personnalisée (essaie-la gratuitement)
  • Télécharge cet itinéraire pour la navigation hors ligne

Découvre plus de fonctionnalités Premium.

Obtiens Bikemap Premium

De notre communauté

Birda : Autres itinéraires populaires qui commencent ici

Ouvre-la dans l’app