Munţii Lotrului : Voineasa - valea Voineşiţa - drumul de creastă pe sub Vf. Dobrun - Valea Lotrului - Voineasa
A cycling route starting in Voineasa, Judeţul Vâlcea, Romania.
Overview
About this route
Tură în munţii Lotrului.
Preferabil de urmărit track-ul cu ajutorul GPS-ului între ieşirea de pe valea Voineşiţei şi drumul de creastă, in special în partea de sus, datorită intersecţiilor multiple. Traseul trece prin zone puţin umblate, de acolo şi farmecul său. Urcarea se face pe drum pietruit pe valea Voineşiţei, în august 2014 erau 3 porţiuni de 10-20m rupte de viituri însă trecubile cu bicicleta în braţe, mai ales în echipă. Urcarea continuă pe drum forestier în stare bună spre creastă, apoi devine drum de pământ / înierbat. Privelişti frumoase din creastă şi o coborâre frumoasă şi foarte lungă de sub vf. Dobrun spre Valea Lotrului, la început pe drum înierbat, apoi pe drum forestier şi în final pe drum pietruit în stare destul de bună. Făcubil cu orice mountain bike, recomandabil cu furcă cu suspensie. Apă se găseşte pe valea Voineşiţei şi pe urcarea spre creastă sunt din loc în loc izvoare amenajate sau neamenajate, apoi în golul de sub vf. Dobrin, după stână chiar la intrarea în pădure.- -:--
- Duration
- 46.9 km
- Distance
- 1,267 m
- Ascent
- 1,274 m
- Descent
- ---
- Avg. speed
- ---
- Avg. speed
Continue with Bikemap
Use, edit, or download this cycling route
You would like to ride Munţii Lotrului : Voineasa - valea Voineşiţa - drumul de creastă pe sub Vf. Dobrun - Valea Lotrului - Voineasa or customize it for your own trip? Here is what you can do with this Bikemap route:
Free features
- Save this route as favorite or in collections
- Copy & plan your own version of this route
- Sync your route with Garmin or Wahoo
Premium features
Free trial for 3 days, or one-time payment. More about Bikemap Premium.
- Navigate this route on iOS & Android
- Export a GPX / KML file of this route
- Create your custom printout (try it for free)
- Download this route for offline navigation
Discover more Premium features.
Get Bikemap PremiumFrom our community
Other popular routes starting in Voineasa
- Lacul Vidra, circuit
- Distance
- 36.3 km
- Ascent
- 453 m
- Descent
- 453 m
- Location
- Voineasa, Judeţul Vâlcea, Romania
- varianta mai buna la coborare
- Distance
- 60.7 km
- Ascent
- 1,298 m
- Descent
- 1,298 m
- Location
- Voineasa, Judeţul Vâlcea, Romania
- Creasta Latoritei
- Distance
- 58.9 km
- Ascent
- 1,635 m
- Descent
- 1,635 m
- Location
- Voineasa, Judeţul Vâlcea, Romania
- VLC MountainBike Galbenu 70 km
- Distance
- 70.5 km
- Ascent
- 1,824 m
- Descent
- 1,824 m
- Location
- Voineasa, Judeţul Vâlcea, Romania
- vidra
- Distance
- 36.7 km
- Ascent
- 391 m
- Descent
- 394 m
- Location
- Voineasa, Judeţul Vâlcea, Romania
- Voineasa - Balindru - Vidra
- Distance
- 50.2 km
- Ascent
- 1,067 m
- Descent
- 1,052 m
- Location
- Voineasa, Judeţul Vâlcea, Romania
- M. Latoritei 100km/1900m
- Distance
- 100.3 km
- Ascent
- 1,697 m
- Descent
- 1,765 m
- Location
- Voineasa, Judeţul Vâlcea, Romania
- Tura Voineasa
- Distance
- 160 km
- Ascent
- 2,542 m
- Descent
- 2,549 m
- Location
- Voineasa, Judeţul Vâlcea, Romania
Open it in the app