Ruta Stefanesti (Bt) Cicloturism

A cycling route starting in Ștefănești, Judeţul Botoşani, Romania.

Overview

About this route

0

Traseul este considerat unul ușor ca dificultate, cu o lungime de 20 km. Traseul pleacă din centrul orașului Ștefănești spre Stânca - urmărește strada principală, stradă ce amintește de prezența evreilor prin arhitectura specifică a caselor. Se vizitează Biserica Sf. Cuvioasa Paraschiva (1640), monument istoric de interes loc. Următorul obiectiv este cimitirul evreiesc - aflat în Ștefănești Sat. Din acest punct se merge pe ulițele orașului Ștefănești, admirând casele îngrijite, salba de flori de liliac prezente pe tot parcursul nostru prin micuțul oraș. Părăsim orașul spre Trușești ca apoi să facem stânga pe un drum agricol spre Bobulești. Traversăm drumul agricol, admirând culturile agricole diverse. Ajungem în satul Bobulești unde admirăm contrastul puternic din centrul satului între elementele de noutate (parcul) și casele delăsate (casa de cultură), traversăm râul Bașeu îndreptându-se spre valea Prutului. Vom merge câțiva km pe drumuri de exploatare agricolă și inclusiv pe marginea lizierei de pădure până când intrăm în satul Bădiuți iar apoi înapoi în orașul Ștefănești unde vizităm și casa memorială Ștefan Luchian.

-:--
Duration
18.8 km
Distance
134 m
Ascent
133 m
Descent
---
Avg. speed
142 m
Avg. speed
Lucian Roșu
Lucian Roșu

created this 1 year ago

Continue with Bikemap

Use, edit, or download this cycling route

You would like to ride Ruta Stefanesti (Bt) Cicloturism or customize it for your own trip? Here is what you can do with this Bikemap route:

Free features

Premium features

Free trial for 3 days, or one-time payment. More about Bikemap Premium.

  • Navigate this route on iOS & Android
  • Export a GPX / KML file of this route
  • Create your custom printout (try it for free)
  • Download this route for offline navigation

Discover more Premium features.

Get Bikemap Premium

From our community

Other popular routes starting in Ștefănești

Open it in the app