Cabana Luncani - Cetatea Dacica Piatra Rosie

Un drum foarte frumos, dar si destul de abrupt de la jumatate incolo.

Mi se pare ciudat ca in cel putin doua locuri scrie ca circulatia publica este interzisa. La un momentdat, trebuie sa treci prin curtea cuiva (pe sfarsit) ca sa ajungi la cetate.

Am incercat sa strigam (poate era cineva pe acasa) si sa lasam biclcletele acolo ca sa urcam mai usor pe ultimii metri, dar nu era nimeni (si, din fericire, nici cainii).

Dupa ce am ajuns la placa care descria cetatea, tot am mai avut de urcat, dar am lasat bicicletele sprijinite de un copac si am urcat pe jos.

Cetatea este intr-o stare deplorabila de abandonare. In afara de scarile de piatra si de un zid exterior, nu se mai vede aproape nimic (pentru un ochi neavizat). Totul este acoperit de pamant si iarba, probabil ca este si interesul celor care o cosesc an de an (dovada cele doua capite care erau acolo).

La coborare am vazut doi serpi din care unul avea sanse sa fie un pui de vipera, deci atentie!

Pe tot drumul, o gramada de rugi de mure.

Privelistea este nemaipomenita.